Content Category 1
CRISTIAN POPESCU. POETICA ATROCITĂȚII ȘI A CANDORII
Rezumat Acest articol abordează expresiile autenticității în textele poetice ale lui Cristian Popescu (1959-1995). Identificăm două direcții de analiză a viziunii autorului asupra autenticității literare: cea etică, care constă în asumarea propriului destin de scriitor, și cea estetică, care se întrevede în contrastul dintre atrocitate și candoare, dintre grotesc și sublim. O trăire a propriei arte ca destin e felul în care „traduce” Cristian Popescu noțiunea de autenticitate literară. Autorul își leagă numele, pe care îl consideră definiția propriei persoane, destinul propriu, de existența prin artă, iar acest lucru este formulat explicit și tranșant în poemele sale. În ceea ce ține de dimensiunea estetică, grotescul și sublimul se întrepătrund în textele lui Cristian Popescu, ceea ce, argumentăm noi, accentuează efectul de autenticitate. Cuvinte-cheie: poezie, autenticitate, nouăzecism, poetică, destin, sublim, grotesc.
AVENTURA CUNOAȘTERII SAU DE LA IRESPONSABILITATE SPRE RESPONSABILIZARE
Rezumat Articolul abordează aventura cunoașterii prin intermediul călătoriei, marcată de locuri noi, obstacole și experiențe inedite ale celor doi protagoniști ai romanului Tschick semnat de Wolfgang Herrndorf. Este relevată o constelație de teme specific adolescentine, probleme și experiențe din viața școlii. Drumul călătoriei protagoniștilor este o metaforă a devenirii lor și conturează ideea clară a bildungsromanului. Este analizat conceptul de cronotop bahtinian cu substructurile sale: cronotopul întâlnirii, cronotopul drumului, pragul, definitorii în derularea firului epic. În articol sunt surprinse similitudini între romanul Tschick, nuvela Salata, de Petru Dumitriu și Amintiri din copilărie, de Ion Creangă. Cuvinte-cheie: Bildungsroman, aventură, autocunoaștere, cronotop, culpabilizare, alteritate, introvertire.
REPREZENTĂRI ALE SPAȚIULUI NATAL ÎN ROMANELE LUI ALEXANDRU POPESCU
Rezumat Articolul studiază modul în care este reprezentat artistic spațiul natal în romanele Montana (2022) și Adâncuri incolore (2023) de Alexandru Popescu. Pornind de la constatarea că, în aceste două lucrări, spațiul natal (zona transnistreană (Bender) și satul basarabean Molda) este ilustrat în opoziție cu imaginile idilice pe care le propune proza basarabeană a altor perioade (I. Druță, Vl. Beșleagă ș.a.), reprezentând o distopie, un spațiu al mutilării identitare, al crizelor și degradării umane, materialul va scoate în evidență atât particularitățile distinctive ale discursului epic, cât și modalitățile de reliefare a destinului uman într-un cronotop malefic. Cuvinte-cheie: roman, spațiu natal, criză identitară, reprezentări artistice, cronotop
CERCETAREA ETNOSOCIALĂ A COMUNITĂȚILOR RURALE ÎN STUDIILE ETNOLOGULUI TUDOR COLAC
Rezumat În acest articol, ne vom referi la temeiurile teoretice și practice de cercetare etnosocială a localităților locuite de români din Republica Moldova și Ucraina, aplicate de etnologul Tudor Colac în studiile sale. Ne vom axa, în mare parte, pe cea mai recentă lucrare a redutabilului om de știință, un volum la care a lucrat mai bine de o jumătate de secol, adunând materiale relevante pentru o monografie etnofolclorică. Scopul studiilor monografice realizate de folclorist a fost prezentarea culturii tradiționale a populației băștinașe, evidențiind aspecte importante din istoria, amplasarea administrativ-teritorială, economia și situația socială a mediilor rurale analizate. Volumele monografice publicate dezvăluie esența eforturilor cercetătorului de a prezenta localitățile și personalitățile marcante care au contribuit, prin activitățile lor, la consolidarea „sistemului normativ” și la „sistemul de valorizare socială – cultura” al satelor de care sunt legați. Autorul rămâne fidel predilecțiilor sale în domeniul investigațiilor etnologice, punând accentul, în aceste lucrări, pe rolul familiei în conservarea și perpetuarea autentică a valorilor culturale, pe memoria colportorilor de folclor ca argument al existenței sistemului normativ de funcționare a vieții la sate (obiceiuri, datini, norme, reguli, cutume etc.) și pe sistemul funcțional de valorizare socială a colectivității rurale. Cuvinte-cheie: cercetare etnosocială, cultură tradițională, familie, sistem normativ, colportori de folclor, monografie etnofolclorică.
